Pompierii din Ploiești au fost solicitați ieri, în jurul orei 15:00, să intervină simultan la două incendii produse în zona Centurii
Pompierii din Ploiești au fost solicitați ieri, în jurul orei 15:00, să intervină simultan la două incendii produse în zona Centurii
Pompierii din Ploiești au fost solicitați ieri, în jurul orei 15:00, să intervină simultan la două incendii produse în zona Centurii de Vest a municipiului: unul izbucnit la un autoturism, iar celălalt extins rapid la un lan de grâu aflat în apropiere de DN1.
Intervenția a presupus mobilizarea a cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și a unui echipaj SMURD, iar traficul rutier pe DN1 a fost blocat temporar din cauza fumului dens și a pericolului de extindere a flăcărilor. Totodată, un mesaj RO-Alert a fost transmis participanților la trafic, pentru a fi informați și avertizați în timp util.
La finalul intervenției, echipajele de pompieri au stabilit că cele două incendii sunt corelate. Autoturismul, care transporta un rezervor de motorină pentru alimentarea unui utilaj agricol, a luat foc după ce combustibilul s-a scurs pe toba de eșapament încinsă. Incendiul s-a propagat ulterior către lanul de grâu din apropiere, distrugând o suprafață considerabilă.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova reamintește cetățenilor și fermierilor principalele măsuri de apărare împotriva incendiilor, esențiale în perioada de recoltare a cerealelor păioase:
Dotarea zonelor de recoltare cu stingătoare funcționale, amplasate în locuri ușor accesibile;
Asigurarea rezervelor de apă și materiale pentru stingere;
Instruirea personalului în utilizarea echipamentelor de stingere și procedurile de alarmare;
Revizuirea completă a utilajelor agricole și înlăturarea defecțiunilor tehnice;
Executarea reparațiilor doar în afara lanurilor, la o distanță de minimum 20 de metri, în locuri sigure;
Interzicerea fumatului și a preparării hranei în apropierea lanurilor, depozitelor de paie sau a punctelor de alimentare cu carburanți;
Responsabilizarea proprietarilor și arendașilor pentru eventualele pagube produse de incendii;
Reamintirea interdicției legale privind arderea miriștilor și vegetației uscate, care se sancționează conform legislației în vigoare.
ISU Prahova face apel la prudență și respectarea acestor măsuri, pentru a preveni producerea unor evenimente similare, care pot pune în pericol vieți omenești, bunuri materiale și mediul înconjurător.
COMMENTS