“Sărbătoarea celor 2 Iulii” de la Castelul Hasdeu, povestea merge mai departe

HomeActualitateNațional

“Sărbătoarea celor 2 Iulii” de la Castelul Hasdeu, povestea merge mai departe

Este o tradiție a locului ca această zi de iulie să fie dedicată celor două figuri feminine care au marcat ireversibil destinul și creația savantului

Este o tradiție a locului ca această zi de iulie să fie dedicată celor două figuri feminine care au marcat ireversibil destinul și creația savantului romantic și vizionar, B.P. Hasdeu.

Castelul, ridicat în amintirea fiicei pierdute, cu o arhitectură încărcată de simboluri oculte, spiritiste și masonice, devine, în fiecare an, un templu viu al memoriei, o scenă unde se celebrează iubirea, pierderea, credința și cultura.

Cele două Iulii, între iubire pământeană și idealul pierdut

Iulia Faliciu, soția lui Hasdeu, a fost o prezență discretă dar stabilă, o ancoră în viața deseori zbuciumată a scriitorului. Căsătoria lor nu a fost lipsită de conflicte, însă a fost cimentată de durerea comună și ireparabilă provocată de moartea fiicei.

Iulia Hasdeu, copilul-minune născut în 1869, a fost o promisiune a unei generații, prima româncă admisă la Sorbona, poetă, filosof și muziciană, o adolescentă care l-a fascinat pe tatăl ei nu doar ca ființă iubită, ci și ca simbol al geniului precoce.

Tuberculoza i-a curmat viața, în 1888, dar nu și influența asupra creației tatălui, care a continuat să-i „audă vocea” în ședințe de spiritism și să o evoce în operele sale, culminând cu Castelul de la Câmpina, ridicat între 1893 și 1896.

Programul evenimentului din 2 iulie 2025

Pentru a marca această zi dedicată celor două Iulii, Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu” organizează o serie de prelegeri și momente artistice, reunind cercetători, istorici și oameni de cultură.

Despre Iulia Hașdeu

Unicul copil al lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, Iulia, avea să rămână cunoscută drept un copil precoce, o tânără genială.

La numai 2 ani, aceasta recunoştea literele alfabetului, la 4 ani ştia să scrie, la 6 ani deja avea scrise propriile poezii iar la 8 ani dădea examenele pentru cursul primar.

Devine prima româncă acceptată la facultatea de prestigiu Sorbona din Paris, însă destinul ei avea să fie unul tragic, stingându-se din viaţă mult prea devreme.

La vârsta de 19 ani, Iulia Haşdeu este răpusă de tuberculoză, boală pentru care nu exista leac la vremea respectivă.

Castelul Iulia Hașdeu – Legenda

În jurul Iuliei și a modului în care a fost construit castelul, au circulat de-a lungul anilor numeroase legende și povești.

În continuare, citește mărturia tatălui său, renumitul Bogdan Petriceicu Hașdeu, despre momentul în care spiritul Iuliei a pus stăpânire pe el, dar și mărturiile localnicilor despre lucrurile inexplicabile ce au loc aici.


Mărturia lui B.P Hașdeu

Doborât de durere, B.P. Haşdeu nu a putut accepta gândul că fiica sa nu mai era.

La 6 luni de la moartea ei, pe când stătea la masa lui de scris, a simţit cum pierde controlul asupra mâinii sale, care prin câteva mişcări rapide a lăsat pe hârtia din faţa sa un mesaj în limba franceză.

Întâmplarea este relatată în cartea sa, Sic Cogito (“Aşa cuget eu”), care sună aşa:

„Trecuseră șase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seară umedă și posomorâtă şedeam singur în odaie lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie și mai multe creioane.

Cum? nu știu, nu știu, nu știu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea luă un creion şi-i rezemă vârful de luciul hârtiei. Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simții deşteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Haşdeu” – („Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Haşdeu”).

Aşa a pătruns spiritismul în lumea lui B.P. Haşdeu, iar noi putem vedea dovezile sale, precum şi mesajul lăsat de Iulia în acea seară, astăzi, la Castelul Iulia Haşdeu, din Câmpina.

sursahttps://gazarul.ro/2025/06/25/cele-doua-iulii-ale-lui-hasdeu-o-sarbatoare-a-memoriei-spiritului-si-durerii-la-castelul-de-la-campina/

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: