Muzeul Memorial “Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Câmpina revine în lumina reflectoarelor în cadrul evenimentului anual “Noaptea Muzeelor”, după o pauză de trei ani, în timpul căreia Castelul Iuliei Hasdeu a fost supus unor ample lucrări de restaurare. Sâmbătă seara și în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 17.00 și 1.00, Castelul a fost vizitat de un număr impresionant de 1.120 de oameni (un record), provenind atât din Câmpina și localitățile învecinate, cât și din Ploiești, București și diferite județe.
Printre vizitatori s-au aflat oameni de toate vârstele, fie în grupuri organizate, fie individual. Mulți dintre aceștia au așteptat la coadă pentru a putea intra în muzeu, iar la un moment dat, cozile s-au întins chiar și dincolo de poarta instituției. Cu toate acestea, vizitatorii au manifestat răbdare, intrând în grupuri mai mici, menținând ordinea și asigurând un flux firesc și civilizat. Ghidul vizitatorilor a fost muzeograful Dragoș Stanciu. Oaspeții au fost extrem de încântați de Castel, de frumusețea peisajului interior, de atmosfera specială și de informațiile oferite despre viața savantului Hasdeu și a genialei sale fiice, Iulia, în cinstea căreia Bogdan Petriceicu Hasdeu a construit acest edificiu la Câmpina. Aura Dobre, directorul Muzeului Memorial “B.P. Hasdeu”, le reamintește celor care doresc să viziteze muzeul sau să se întoarcă aici că acest lucru poate fi făcut în zilele de marți până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, iar intrarea este gratuită în fiecare joi.
“Noaptea Muzeelor” reprezintă un eveniment de amploare, susținut de Consiliul Europei și UNESCO, la care în acest an au participat 311 muzee din România și Republica Moldova, alături de alte aproape 3.000 de muzee din Europa. Această inițiativă oferă ocazia publicului de a explora bogăția culturală și istorică a muzeelor, într-o atmosferă specială și plină de descoperiri. Prin reintegrarea Muzeului Memorial “Bogdan Petriceicu Hasdeu” în cadrul acestui eveniment important, comunitatea a avut ocazia de a se bucura de patrimoniul cultural într-un mod interactiv și educațional.
