Din această toamnă, grupa mijlocie de la grădiniţă devine obligatorie, iar grupa mică până în anul 2030, potrivit legii Educației nr. 1/2011. În prezent, doar grupa mare este obligatorie. În aceste condiții, mai mulți părinți se tem că nu vor prinde locuri la grădințele de stat.
Începând din anul școlar 2020-2021, participarea la grupa mare la grădiniță a devenit obligatorie. Acest lucru înseamnă că micuţii care nu urmează cursurile desfăşurate la grupa mare nu mai pot fi înscrişi la grupa pregătitoare la şcoală. Din anul școlar 2023-2024 și grupa mijlocie va deveni obligatorie, iar părinții au temerea că nu vor fi locuri suficiente.
„Din anul școlar 2023-2024 grupa mijlocie devine parte a învățământului obligatoriu, alături de grupa mare. Așadar, grădinițele trebuie să aibă capacitate instituțională de a-i cuprinde pe toți preșcolarii care trebuie să fie înscriși în aceste două grupe. Dacă spațiul destinat grupelor este suficient pentru toți copiii care împlinesc vârsta pentru a fi înscriși la grupă mare și la grupă mijlocie, dar și pentru copiii de la grupă mică, pot fi înscriși toți copiii de vârstă preșcolară din fiecare UAT. Ne-am asigurat, prin planul de școlarizare, că pentru toți copiii care urmează a fi înscriși la grupa mijlocie sunt locuri suficiente”.
