UMF “Carol Davila” are, din acest an, o nouă secție, la Ploiești.
Aici vor fi pregătiți, deocamdată, studenți la specializarea Asistență medicală generală.
Admiterea va avea loc în luna septembrie.
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” a înființat secția de la Ploiești, în baza parteneriatului încheiat, în primăvara acestui an, cu CJ Prahova și Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Prima sesiune de admitere va fi organizată în luna septembrie, pentru ocuparea a 50 de locuri – dintre care 30 la buget – scoase la concurs de Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, la specializarea Asistență medicală generală, potrivit anunțului UMFCD.
Calendarul poate fi consultat AICI.
Tematica de concurs a fost publicată AICI.
