Programul prin care Ministerul Mediului vrea să ofere sprijin financiar pentru cumpărarea unor sobe eficiente energetic va fi lansat la sfârșitul acestui an. Cel mai probabil va funcţiona tot cu sistem de vouchere, iar primii care vor vor putea accesa tichetele ar putea fi locuitorii din zonele de munte. Regulile urmează să fie anunţate în două săptămâni.
Românii care se încălzesc cu ajutorul sobelor cu lemne vor fi ajutați să poată cumpăra sobe eficiente energetic. Oamenii au aflat deja ce pregătește Guvernul, însă vor o reducere consistentă, altfel nu sunt dispuşi să facă o astfel de investiţie.
În două săptămâni, Ministerul Mediului va pune în dezbatere publică regulile după care va funcţiona noul program. S-ar putea folosi tot vouchere, la fel ca în cazul programului Rabla Electrocasnice.
În acest moment se cunosc puţine date despre program. Cel mai probabil, primii locuitori care vor putea accesa aceste vouchere vor fi cei din zona montană. Iar statul ar urmă să deconteze 2.000 de lei pentru fecare sobă în parte, însă această cifră de 2.000 de lei nu a fost confirmată de oficalii din Ministerul Mediului. Pe de altă parte, sobele achizionate prin acest program ar trebui să aibă un randament de 80-85% şi nu 20% cât are astăzi o sobă convenţională.
În magazinele de profil, preţul unei sobe eficiente energetic pleacă de la câteva mii de lei şi poate ajunge chiar la 10.000 de lei.
Aproape 3,5 milioane de locuințe din România sunt încălzite cu sobe cu lemne, pe care experţii în politici de mediu le consideră surse de poluare.
sursa: stiri.tvr.ro
