Construit în 1958 și parte integrantă a peisajului feroviar al orașului Vălenii de Munte timp de peste șase decenii, Castelul de Apă se află acum în pericol de demolare, în funcție de rezultatele unei expertize tehnice programate de CFR Călători – Regionala București.
Procedura de achiziție a serviciului de expertizare tehnică este în desfășurare pentru evaluarea stării tehnice a clădirii și stabilirea măsurilor de intervenție necesare.
Documentația elaborată de către CFR Călători indică faptul că acest castel de apă, o construcție dezafectată din beton cu fundație din beton armat, având o înălțime de 20 de metri, se află într-o stare avansată de degradare, cu bucăți semnificative de tencuială căzute și acoperiș deteriorat. Întrucât clădirea nu mai servește niciun scop practic, expertiza va decide dacă va fi conservată sau demolată.
