În apropierea Zilei Naționale, Teatrul „Toma Caragiu” vă invită să vă bucurați de o serie de spectacole inspirate din literatura românească, atât contemporană, cât și clasică. Producțiile aduc pe scenă perspective sensibile și actuale asupra societății de ieri și de astăzi, iar pentru cei mici, teatrul pregătește o nouă incursiune plină de farmec în lumea poveștilor, unde imaginația și visul rămân mereu vii.
ACASĂ LA TATA – sâmbătă, 29 noiembrie, ora 18:30
(sala Teatrului „Toma Caragiu”)
O poveste emoționantă, presărată cu umor și tandrețe, „Acasă la tata” urmărește oameni simpli și frământările lor cotidiene, în eterna lor căutare a fericirii. Spectacolul surprinde existența de zi cu zi, balansată între aparență și esență, prin suflete aflate în rătăcire, marcate de neîmpliniri, dar purtând în adânc speranța unei schimbări. Între momente amare și accente ludice, personajele încearcă să se desprindă de rutină, într-un drum continuu spre sens și împlinire sufletească.
O NOAPTE FURTUNOASĂ – duminică, 30 noiembrie, ora 18:30
(sala Teatrului „Toma Caragiu”)
Clasicul lui I.L. Caragiale revine pe scenă într-o montare ce îmbină fidelitatea față de textul original cu accente moderne. „O noapte furtunoasă” satirizează moravurile societății românești de la finalul secolului al XIX-lea, relevând în același timp teme surprinzător de actuale. Producția, semnată de Sânziana Stoican, a fost distinsă în 2022 cu Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cel mai bun actor (Ionuț Vișan), Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol la Festivalul BUZĂU/IUBEȘTE/TEATRU, precum și Premiul publicului la Festivalul Național de Comedie de la Galați. Decorul inspirat din fabrica de cherestea a lui Jupân Dumitrache construiește un univers aparte, într-o lume a rumegușului, lemnului și fânului, aducând un plus de dinamism și prospețime acțiunii (Diana Parpalea, ziarulmetropolis.ro).
PETER PAN – duminică, 30 noiembrie, ora 11:00
(sala Teatrului de Animație Imaginario)
Într-o noapte plină de magie, frații Wendy și John Darling sunt vizitați de Peter Pan, băiatul care poate zbura și care trăiește în Țara de Nicăieri, locul unde copiii nu cresc niciodată. Împreună cu zâna Clopoțica, el îi invită pe cei doi într-o aventură fantastică. În Țara de Nicăieri, copiii descoperă nu doar o lume uimitoare, ci și pirații conduși de temutul Căpitan Hook, dornic de răzbunare. Urmează o confruntare plină de suspans, umor și magie, în care cei mici vor descoperi puterea curajului, a prieteniei și a imaginației.
