Comuna Provița de Sus a găzduit inaugurarea oficială a unui spațiu modern destinat sprijinirii copiilor și familiilor din comunitățile vulnerabile. Noul Centru de Zi CONCORDIA a fost realizat printr-o investiție din fonduri europene de peste 9 milioane de lei, urmând să asigure servicii educaționale și sociale pentru peste 200 de copii din localitate și din zonele învecinate.
Evenimentul s-a bucurat de o prezență la nivel înalt, reflectând importanța regională a proiectului. La tăierea panglicii au participat Alteța Sa Regală Principesa Maria a României, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, administratorul public al județului, Emil Drăgănescu, și primarul comunei Provița de Sus, Ovidiu Movileanu, alături de reprezentanții Organizației Umanitare CONCORDIA și membrii ai comunității locale.
Festivitatea a cuprins alocuțiunile invitaților, binecuvântarea noului spațiu, vizitarea sălilor amenajate, precum și activități interactive organizate special pentru copii.

Parteneriat public-privat și sprijin financiar de la Consiliul Județean
Pe lângă axa de finanțare europeană care a permis reabilitarea integrală a clădirii, proiectul a beneficiat și de o componentă de sprijin financiar direct de la nivel județean. Prin intermediul Programului Județean de Finanțare a Organizațiilor Neguvernamentale, Consiliul Județean Prahova a asigurat fondurile necesare pentru dotarea centrului cu table multimedia, echipamente esențiale pentru desfășurarea procesului educațional modern.
În cadrul alocuțiunii sale, președintele CJ Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a subliniat că valoarea unei administrații nu se măsoară doar în proiecte de infrastructură fizică:
„Astăzi inaugurăm mai mult decât o clădire. Inaugurăm un loc în care copiii vor găsi sprijin, educație, încredere și șansa de a-și construi un viitor mai bun. Dezvoltarea unui județ nu înseamnă doar drumuri, poduri sau investiții în infrastructură. Înseamnă și investiții în oameni, iar copiii reprezintă cea mai importantă investiție pe care o putem face.”
Noul centru de la Provița de Sus devine astfel un punct logistic și educațional strategic pentru combaterea riscului de abandon școlar și excluziune socială în zonă, demonstrând eficiența colaborării strânse dintre organizațiile neguvernamentale și autoritățile locale și județene.
