CNSU a adoptat o nouă hotărâre care stabileşte un plan etapizat de măsuri pentru a asigura debitul de apă necesar funcţionării în siguranţă a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, a anunţat miercuri seara Guvernul.
Intervenţia este necesară în condiţiile în care debitul Dunării este prognozat să înregistreze noi scăderi începând cu data de 10 septembrie, a precizat sursa citată, într-un comunicat transmis Agerpres.
Centrala de la Cernavodă este oprită complet de la jumătatea lunii august, când a fost decontectat și al doilea reactor.
Hotărârea CNSU prevede realizarea unui sistem de intervenţie temporar, modular, etapizat şi reversibil. Acesta va fi implementat în zona confluenţei de la Cernavodă a braţului Dunărea Veche cu intrarea în Canalul Dunăre – Marea Neagră, în vederea asigurării resursei de apă necesare pentru centrală, relatează Agerpres.
Planul de intervenţie va fi declanşat dacă nivelul apei scade până la cota de 1,58 metri în bazinul prizei de apă al CNE Cernavodă şi prevede mai multe etape, în funcţie de evoluţia situaţiei.
“În cazul în care acţiunile de intervenţie din primele două etape nu vor asigura efectul necesar, Administraţia Naţională “Apele Române” şi Nuclearelectrica vor pune în funcţiune pompe de mare capacitate, care să asigure pomparea de apă suplimentară către priza de apă pentru răcire a centralei”, a anunţat sursa citată.
Lucrările realizate de Administraţia Naţională “Apele Române” în baza acestui plan vor fi finanţate prin suplimentarea bugetului Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului. Cheltuielile efectuate de celelalte instituţii şi de operatorii implicaţi în aplicarea măsurilor vor fi suportate din bugetele proprii şi din alte surse constituite potrivit competenţelor şi responsabilităţilor acestora, menţionează Guvernul.
Măsurile aprobate permit adaptarea intervenţiei la evoluţia nivelului Dunării şi urmăresc să asigure resursele de apă necesare pentru menţinerea CNE Cernavodă în condiţii de siguranţă pe durata perioadei caracterizate de debite extrem de scăzute ale Dunării.
