Mai multe instituții publice din județul Prahova fac angajări în această perioadă, fiind disponibile posturi în administrația publică, spitale, unități de învățământ, Serviciul de Ambulanță și chiar într-o unitate militară.
Potrivit informațiilor publicate pe portalul oficial Posturi.gov.ro, la data de 28 septembrie erau afișate 79 de anunțuri pentru județul Prahova.
Printre posturile scoase la concurs se numără cele de inginer IT, asistent social, educator, paznic, șofer, mecanic auto, tractorist, economist și medici, în funcție de instituție și localitate.
Primăria Urlați angajează educator și asistent social
Primăria orașului Urlați a anunțat două posturi pe perioadă nedeterminată, în cadrul Centrului de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.
Este vorba despre un post de educator specializat și unul de asistent social – grad specialist.
Pentru postul de educator sunt solicitate studii liceale cu profil pedagogic și cel puțin un an vechime în specialitatea studiilor. În cazul postului de asistent social sunt necesare studii universitare în domeniu și aviz pentru exercitarea profesiei. Dosarele pot fi depuse până la data de 9 octombrie.
Post de asistent social la Primăria Lipănești
Și Primăria Lipănești organizează concurs pentru ocuparea unui post de asistent social, în cadrul Echipei Comunitare Integrate.
Postul este temporar și este legat de un proiect destinat furnizării de servicii integrate în comunitățile rurale. Dosarele pot fi depuse în perioada 28 septembrie – 9 octombrie 2026, până la ora 14:00.
Unitatea Militară din Breaza caută inginer IT
Unitatea Militară 02525 Breaza organizează concurs pentru un post de inginer de sistem debutant, pe perioadă nedeterminată.
Candidații trebuie să aibă studii universitare de licență în domenii precum electronică, telecomunicații, automatică sau informatică. Pentru acest post nu este solicitată vechime în specialitate.
Termenul pentru depunerea dosarelor este 9 octombrie, ora 15:00, iar concursul include probă scrisă, probă practică și interviu.
Se caută paznic la un liceu din Ploiești
Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești angajează paznic, cu normă întreagă și contract pe perioadă nedeterminată.
Pentru ocuparea postului sunt necesare minimum 10 clase și certificat de calificare sau atestat de agent de securitate. Nu este solicitată vechime în muncă. Dosarele se pot depune până la 9 octombrie, ora 15:00.
Angajări și în spitalele din Prahova
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești organizează concurs pentru un post de medic rezident în ultimul an, specialitatea Medicină de Laborator, pe perioadă nedeterminată. Totodată, unitatea medicală a anunțat un concurs pentru funcția de director de îngrijiri.
La Spitalul General CF Ploiești sunt disponibile posturi pentru medici în specialitățile cardiologie, medicină internă și reumatologie, inclusiv două posturi pentru medicină internă.
La Spitalul Orășenesc Urlați este disponibil un post de economist debutant la Compartimentul Achiziții Publice. Sunt necesare studii superioare economice, fără să fie solicitată vechime.
Serviciul de Ambulanță Prahova angajează șoferi și mecanic auto
Serviciul de Ambulanță Județean Prahova are disponibile opt posturi de șofer autosanitară I și II, pentru Ploiești și substațiile Pucheni, Valea Doftanei, Apostolache, Comarnic și Băicoi.
Posturile sunt pe perioadă nedeterminată, iar dosarele pot fi depuse până la 2 octombrie.
Instituția mai angajează și un mecanic auto, tot pe perioadă nedeterminată. Pentru acest post este solicitată o vechime de minimum nouă ani ca mecanic sau electromecanic și permis de conducere categoria B. Termenul pentru depunerea dosarelor este 5 octombrie, ora 12:30.
Posturi disponibile și în primăriile din județ
Primăria Sălciile caută tractorist pentru Compartimentul Administrarea Domeniului Public și Privat. Candidații trebuie să aibă studii generale, minimum cinci ani vechime în muncă și permis categoria B sau Tr.
La Drajna este disponibil un post temporar de șofer, cu program de patru ore pe zi. Sunt solicitate studii medii, minimum cinci ani vechime, permis categoria D/D1 și atestat profesional pentru transportul persoanelor.
Lista completă a posturilor vacante, condițiile de participare și termenele de înscriere pot fi consultate pe portalul oficial Posturi.gov.ro.
