Prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, administrația locală a obținut fonduri europene în valoare de 3,75 milioane de lei (fără TVA) pentru modernizarea și extinderea Grădiniței nr. 5 din orașul Mizil. După o licitație organizată prin SEAP în luna noiembrie a anului trecut, contractul a fost atribuit, iar devizul general a fost actualizat în acest an la suma totală de 4,95 milioane de lei, pentru a ține cont de inflație.
În prima fază a lucrărilor, clădirea existentă a fost supusă unei ample reabilitări și modernizări. S-a izolat termic cu vată minerală, s-au înlocuit tâmplăria și acoperișul, iar la interior s-au modernizat cantina, bucătăria și spălătoria, fiind montate centrale de încălzire noi. Totodată, instalațiile electrice și sanitare au fost reabilitate.
În prezent, constructorul lucrează la extinderea clădirii (vezi foto). Astfel, vor fi adăugate 3 săli de clasă, 2 săli administrative și grupuri sanitare pentru personal și preșcolari. La finalizare, grădinița va fi dotată cu aparate de aer condiționat, un sistem de supraveghere video și o parcare generoasă.
Grădinița nr. 5 va avea o capacitate de aproximativ 250 de copii, care vor beneficia de un spațiu modern și bine echipat pentru educație și dezvoltare.
