Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din orașul Mizil, care implică intervenții pe 28 de străzi, sunt în curs de pregătire. Recent, a fost finalizată licitația organizată pe SEAP pentru serviciile de elaborare a documentației tehnico-economice, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție. Două asociații de firme au depus oferte în cadrul achiziției publice derulate prin procedura simplificată.
Valoarea contractului a fost evaluată la 17,4 milioane de lei, fără TVA. Evaluarea tehnico-financiară a ofertelor va avea loc în următoarea perioadă.
Administrația locală estimează că lucrările ar putea începe spre finalul verii. Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”.
În cadrul acestui proiect, vor fi reabilitate și câteva drumuri deja asfaltate, dar care au suferit deteriorări în urma lucrărilor de branșare la rețelele de canalizare și gaze.
