Evenimentul “Împreună pentru siguranța copiilor” restricționează traficul pe strada Erou Călin Cătălin din Ploiești
Miercuri, până la ora 16:00, traficul rutier va fi restricționat pe strada Erou Călin Cătălin din Ploiești. Inspectoratul de Poliție Județean Prahova organizează în zonă evenimentul „Împreună pentru siguranța copiilor”. Primăria Ploiești a anunțat că restricțiile de circulație vor fi în vigoare miercuri, 31 mai.
De asemenea, traficul rutier va fi restricționat și joi, 1 iunie, pe un tronson din Bulevardul Independenței și pe strada Erou Călin Cătălin, din cauza activităților organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
