Capcanele întinse de Guvernul Ciucă profesorilor, după ce în ultimii doi ani miniștrii Educației au promovat intens creșterea salariului debutantului la nivelul salariului mediu pe economie din anul bugetar încheiat
Salarizarea profesorilor, așa cum a fost adoptată cu forța de Guvernul Ciucă, prin OUG 53/2023, arată două capcane întinse de Executiv pentru corpul profesoral. Concret, în loc să aplice Legea salarizării în vigoare, nr 153/2017, care prevede că pentru anul 2023 salariul de bază al angajaților bugetari, inclusiv a celor din Învățământ, va fi stabilit prin înmulțirea coeficienților din grile cu salariul minim pe economie din acest an, Guvernul promite că va fixa salariul debutantului la nivelul celui mediu pe economie din acest an, 2023, și va prevedea o crestere în trei rate, în următorii 3 ani, pentru lefurile angajaților din Învățământ. Adică fără să mai ia în calcul solicitarea sindicatelor, promisă de doi ani de miniștrii Educației, ca salariul debutantului să crească anual cu salariul mediu pe economie din anul bugetar încheiat, stabilind astfel și creșteri aferente pe toată grila, așa cum a fost prevăzut în proiectul de lege al Educației, atât în varianta Cîmpeanu, cât și în varianta Deca.
Articolul 12, alineatul 2 din Legea 153/2017 prevede că „Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare“. Adică 3.000 de lei, potrivit actualei legislații.
Dacă acest articol ar fi fost aplicat conform legii, un profesor debutant ar fi avut, de la 1 ianuarie 2023, un salariu de bază de 3.000 lei x 1,60 (coeficientul din L153/2017) = 4.800 de lei brut. Asta ar fi înseamnat aproape 2.900 de lei net, față de 2.356 de lei cât este în prezent.
În nota de fundamentare a OUG 53/2023 este scris următorul paragraf, la „alte mențiuni“:
„S-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al
debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
40% în primul an
30% în al doilea an
30% în al treilea an“
Continuare aici
