Legenda spune că prinţul Cantacuzino ar fi fost în stare să îmbrace acoperişul castelului din Buşteni în bani de aur, să i se ducă faima în străinătate. Nababul, cum i se spunea în epocă, era moştenitorul unei averi colosale, adunată de-a lungul veacurilor de urmaşii unei mari familii de os domnesc. Boierul putea concura oricând cu regele în ceea ce priveşte bogăţia, dar şi statutul politic sau social. Era un mare iubitor de artă şi avea ambiţia să lase posterităţii edificii şi monumente care să-i poarte numele. Palatele trufaşe din Paris şi Viena l-au inspirat să construiască în ţară edificii demne de blazonul familiei sale, în spiritul tradiţiei, dar şi al modernităţii. În 1900, a terminat palatul de pe Calea Victoriei, care adăposteşte acum Muzeul „George Enescu”, iar în 1911 a înălţat Castelul Cantacuzino sau Zamora de la Buşteni, menit să umbrească faima Peleşului. Dintre toate atracțiile din jurul Castelului Cantacuzino, una anume atrage atenția vizitatorilor – grota. Explicaţia acestei grote, aflată lângă fântânile arteziene moderne, va rămâne, probabil, pentru totdeauna un mister. Pare să fie un element ieşit din decor, fără nicio legătură cu palatul fastuos, dar creează o atmosferă romantică deosebită. Puţini dintre turiştii care îşi fac poze în faţa grotei de la Castelul Cantacuzino cunosc legendele sumbre care se povestesc prin împrejurimi. Bătrânii au auzit de la moşii lor că grota exista aici din vremuri vechi, înainte ca locurile acestea să intre în stăpânirea Cantacuzinilor, dar nici unul dintre ei nu a distrus-o. Despre grota din Castelul Cantacuzino se spunea că este un loc bântuit, iar în serile cu furtună dansează lumini nefireşti la intrarea grotei. Oamenii mai spuneau că se aud vaiere prelungi şi, uneori, se ivesc, preţ de o clipă, năluci de fum printre picăturile de ploaie. Zvonurile întunecate au încetat o vreme, odată cu sfinţirea, la 1936, a bisericii aflate în apropierea castelului. Lăcaşul de cult dăinuia aici de la 1800, dar a fost renovat şi închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în perioada prosperă dintre cele două războaie mondiale. După 1948, slujbele au fost interzise, iar comuniştii au preluat Castelul Cantacuzino și întreg domeniul. Atunci, palatul a fost transformat în sanatoriu pentru pacienţii cu TBC. Localnicii spun însă că, înainte de Revoluţie, ceea ce se petrecea între zidurile palatului era un mister. Asta pentru că pe porţile castelului intrau mai des maşinile negre ale Securităţii decât ambulanţele. De aici au pornit zvonuri cum că în beciurile castelului ar fi fost supuşi torturii duşmanii fostului regim pângărind astfel Castelul Cantacuzino.
SURSAhttps://www.libertatea.ro/lifestyle/castelul-cantacuzino-3650230
About the Author
