Unul dintre puținele proiecte medicale finanțate din PNRR în județul Prahova este extinderea ambulatoriului Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte. Primăria a lansat deja licitația pentru execuția lucrărilor, iar deschiderea ofertelor este programată pentru luna august.
Prin proiectul finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, se prevede ca noua clădire a ambulatoriului să aibă toate circuitele funcţionale specifice, respectând cerinţele standardelor de calitate pentru unități sanitare. Extinderea va consta într-o structură funcțională ce va include trei cabinete, o sală de tratamente și un cabinet de imagistică, răspunzând astfel nevoilor crescute ale spitalului. Atât bolnavilor spitalizați, cât și celor nespitalizați li se vor asigura condiţiile necesare pentru efectuarea unei game noi de investigaţii. Clădirea, cu parter și o suprafață de aproape 300 de metri pătrați, va fi dotată cu climatizare centrală, sistem centralizat de avertizare şi stingere incendii, sistem central de monitorizare video spaţii comune, precum şi acces controlat în spaţiile specifice.
Valoarea totală estimată a execuției lucrărilor este de 3.148.533 de lei fără TVA, oferind astfel un nou suflu și facilități moderne pentru pacienții și personalul medical al spitalului.
Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte deservește aproximativ 12.000 de locuitori și are o istorie semnificativă, piatra de temelie fiind pusă în anul 1938, în prezența profesorului Nicolae Iorga, a generalului dr. N. Marinescu, ministru al Sănătății, și a P.S. Episcop N. Colan, ministrul Cultelor. În prezent, unitatea medicală beneficiază de un număr de 120 paturi și dispune de personal bine pregătit pe fiecare specialitate din structura sa, precum și de aparatură medicală modernă, reprezentând un important filtru către spitalele din Ploiești. Cu noua extindere a ambulatoriului, se va putea oferi o gamă mai largă de servicii medicale, asigurând o mai bună îngrijire a comunității locale.
