Selecționata României este noua campioană mondială la minifotbal după ce tricolorii au obținut o victorie dramatică în fața Kazahstanului în finală. A fost 2-2 la finalul timpului regulamentar și după reprizele de prelungire, iar jucătorii noștri s-au impus cu 12-11 la penalty-uri.
Echipa României a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal, sâmbătă seara, în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după o victorie dramatică în finala cu Kazahstanul, cu scorul de 12-11, la loviturile de departajare.
Kazahii au deschis scorul în finalul primei reprize, la prima lor fază periculoasă, prin autogolul lui Ungur, pentru ca Tarzhanov să ducă scorul la 2-0 în minutul 37.
Balog a transformat o lovitură de pedeapsă acordată de VAR în minutul 49, iar în minutele suplimentare tricolorii au trimis meciul în prelungiri, prin același jucător.
În cele două reprize de prelungiri, România a fost mai periculoasă, dar scorul a rămas 2-2. Campioana mondială s-a decis după executarea loviturilor de la 7 metri.
La penalty-uri, după primele trei serii, cele două selecționate au mers cap la cap. Apoi au ratat de câte trei ori, atât kazahii cât și românii. România a avut de trei ori şansa de a obţine victoria, după ce kazahii au ratat, dar pe rând Mircea Ungur, Mircea Popa şi Gabriel Dumitraşcu au ratat. La a 30-a lovitură, Bogdan Covaci a marcat golul victoriei, după ce Dragoş Niţu apărase şutul lui Evgheni Biriukov.
Tricolorii s-au impus în cele din urmă cu 14-13 (12-11 la loviturile de departajare).
sursa: stiri.tvr.ro
