Conform unei propuneri legislative recent depuse în Senat, se prevede că oricine aspiră la un loc de muncă în cadrul unei instituții din sistemul de învățământ va trebui să furnizeze un certificat de integritate comportamentală. Această inițiativă legislative vizează extinderea Legii nr. 118/2019 privind Registrul Național Automatizat în ceea ce privește persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale, exploatarea altora sau infracțiuni îndreptate împotriva minorilor. Totodată, se propune completarea Legii nr. 76/2008 referitoare la organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.
Ce prevede legea acum:
Articolul 18
(1) Instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală.
(2) În situația în care persoana în cauză este cetățean străin sau fără cetățenie, se va solicita acesteia prezentarea cazierului judiciar sau a unui alt document oficial, emis de autoritățile competente din statul al cărui resortisant este, care să ateste dacă a săvârșit sau nu una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 alin. (1).
(3) Cu acordul persoanei verificate, entitățile prevăzute la alin. (1) pot solicita o copie de pe Registru în aceleași condiții în care se poate obține, potrivit Legii nr. 290/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, extrasul de pe cazierul judiciar.
Ce prevede proiectul de lege depus la Senat:
2. La articolul 18, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul
cuprins:
„(4) Neprezentarea certificatului de integritate comportamentală în situaţia prevăzută la alin. (1) sau refuzul expres sau tacit al persoanelor vizate de a-şi da acordul în situaţia prevăzută la alin. (3) determină imposibilitatea încheierii raporturilor de muncă, contractelor de voluntariat sau orice alte asemenea raporturi.”
Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.
Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis următoarele infracțiuni prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
a) infracțiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 210;
b) infracțiunea de trafic de minori prevăzută la art. 211;
c) infracțiunea de proxenetism prevăzută la art. 213;
d) infracțiunea de exploatare a cerșetoriei prevăzută la art. 214;
e) infracțiunea de folosire a unui minor în scop de cerșetorie prevăzută la art. 215;
f) infracțiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate prevăzută la art. 216;
g) infracțiunea de folosire a prostituției infantile prevăzută la art. 216^1;
h) infracțiunea de viol prevăzută la art. 218;
i) infracțiunea de agresiune sexuală prevăzută la art. 219;
j) infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută la art. 220;
k) infracțiunea de corupere sexuală a minorilor prevăzută la art. 221;
l) infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale prevăzută la art. 222;
m) infracțiunea de hărțuire sexuală prevăzută la art. 223;
n) infracțiunea de folosire abuzivă a funcției în scop sexual prevăzută la art. 299;
o) infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută la art. 374;
p) infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri prevăzută la art. 375;
q) infracțiunea de incest prevăzută la art. 377;
r) infracțiunile prevăzute la lit. a)-q), astfel cum erau prevăzute în Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României sau în legi speciale, având aceleași elemente constitutive.