Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina au fost chemați să intervină în această noapte pentru a gestiona și stinge un incendiu care a afectat un atelier de tâmplărie și anexele gospodărești din comuna Brebu, satul Brebu Megieșesc.
Într-un interval foarte scurt de timp, 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD au sosit la locul evenimentului.
La momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de 150 mp, afectând atelierul (de menționat că nu a fost vorba despre un operator economic) și anexele gospodărești.
La ora 01:40, echipajele au reușit să lichideze incendiul, iar, din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma acestui incident.
Se presupune că cauza incendiului a fost un scurtcircuit electric.
