Trei persoane, inclusiv un copil de 12 ani, au suferit răni în urma unei coliziuni dintre mașina în care se aflau și un tren, duminică, în orașul Bușteni din Prahova. Evenimentul a avut loc în jurul orei 12:30 la trecerea la nivel cu calea ferată din zona Poiana Țapului. Echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) a intervenit pentru extragerea victimelor de sub fiarele contorsionate ale vehiculului.
Cele trei persoane din autoturism au fost găsite conștiente la sosirea echipajelor de salvare, însă cu multiple răni, posibil grave. Echipajele medicale prezente la fața locului au preluat victimele pentru acordarea primului ajutor. Pompierii militari din Detașamentul de Pompieri Sinaia au intervenit pentru măsuri de prevenire a incendiilor și descarcerare.
Conform informațiilor inițiale de la fața locului, autoturismul implicați în accident transporta trei persoane, inclusiv un minor, cu diferite traumatisme, dar toți conștienți. Reprezentanții ISU Prahova au comunicat că victimele, un bărbat în jur de 56 de ani, o femeie în jur de 76 de ani și un copil de aproximativ 12 ani, au fost extrase și preluate de echipajele medicale cu politraumatisme.
Martorii care au apelat numărul de urgență 112 au indicat posibilitatea ca două dintre victime să fi suferit răni grave.