Potrivit documentelor de pe site-ul primăriei Ploiești, evenimentul numit ”Atelierele de magie Coca-Cola” va avea loc pe data de 5 decembrie, în intervalul orar 15.00-21.00, în zona Palatului Culturii, pe un teren în suprafață de 300mp.
În cadrul caravanei vor fi organizate activități interactive, precum: întâlnirea cu Moș Crăciun, Magia fulgilor de nea (Photo Corner), Cufărul magic cu premii, Share a Photo, Stația de împărțit bucurie – sampling Coca-Cola.
Toate activitățile vor fi gratuite pentru publicul larg, iar societatea organizatoare va suporta costurile utilităților, se mai arată în documentația proiectului.
