Ploieștenii se pot pregăti de sărbători: tramvaiul decorat al lui Moș Crăciun va începe să circule sâmbătă, aducând farmecul Crăciunului în mijlocul orașului.
Tramvaiul este o inițiativă specială — un vagon de transport public transformat pentru perioada sărbătorilor într-un spațiu de poveste, cu decorațiuni, lumină și surprize pentru copii și familii. În fiecare an, această acțiune reînvie spiritul Crăciunului și aduce bucurie în comunitate.
Conform unui anunț făcut de TransPloiești, tramvaiul decorat festiv va circula pe liniile obișnuite, după următorul program:
Linia 101 – Spitalul Județean ↔ Gara de Sud
• Plecări de la Spitalul Județean: 10:30, 13:30, 16:30, 19:10
• Plecări de la Gara de Sud: 11:30, 14:30, 17:30, 19:50
Linia 102 – Spitalul Județean ↔ Gara de Vest
• Plecări de la Spitalul Județean: 12:10, 15:10, 18:10
• Plecări de la Gara de Vest: 12:50, 15:50, 18:40
Accesul în tramvai este gratuit pentru copii, iar fiecare poate fi însoțit fără costuri de un adult.
