Mii de ploieșteni au achitat deja, integral, taxele și impozitele locale aferente anului 2026. În pofida discuțiilor din spațiul public privind majorarea dărilor locale, la Ploiești încasările au început chiar din primele zile ale anului.
Serviciul Public Finanțe Locale (SPFL) Ploiești a demarat încasarea taxelor joi, 8 ianuarie, iar până luni dimineață aproape 5.000 de contribuabili și-au achitat obligațiile, fie la ghișee, fie prin platforma online a instituției. Cei mai mulți au ales să plătească integral sumele datorate pentru anul în curs.
„Mulţumim celor 4.852 de ploieşteni care au achitat, în aceste zile de început de an, impozitele datorate! Dintre aceştia, 4.251 au beneficiat de bonificaţia de 10%, acordată pentru plata integrală şi anticipată a obligaţiilor fiscale. Vă mulţumim şi vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie!”, au transmis, luni dimineață, reprezentanții SPFL Ploiești.
Prin comparație, anul trecut, după primele zile de încasări, aproximativ 4.500 de contribuabili efectuasera plăți către SPFL Ploiești, dintre care doar circa 2.200 au beneficiat de bonificația de 10%. Cu doi ani în urmă, când începutul lunii ianuarie a avut mai multe zile lucrătoare, până pe 9 ianuarie se înregistraseră aproape 7.200 de plătitori, dintre care aproximativ 6.500 au profitat de reducerea de 10% acordată pentru plata integrală anticipată a impozitelor.
