Polițiștii din cadrul secțiilor Florești și Valea Doftanei au deschis dosare penale pe numele a doi bărbați din județul Prahova, depistați miercuri în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice, deși aveau dreptul de a conduce suspendat sau retras.
Primul caz a fost înregistrat în localitatea Măgureni, unde polițiștii din Florești au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Comunal 115A. La volan se afla un bărbat de 45 de ani, din localitate. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere retras.
De asemenea, șoferul emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.
Cel de-al doilea incident a avut loc în comuna Brebu, pe Drumul Județean 214, unde polițiștii Secției Valea Doftanei au oprit un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani. Verificările au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale, iar cercetările sunt în desfășurare.
