Pe șantierul lucrărilor pentru Autostrada A8, în apropierea orașului Târgu Neamț, arheologii au descoperit un fragment de amforă vechi de aproape 2.000 de ani, potrivit autorităților locale și specialiștilor în istorie.
Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, dr. Vasile Diaconu, a explicat că artefactul a fost găsit într-un sit asociat comunităților de daci liberi datat în perioada sec. II-III după Hristos. Semnul grafic – litera grecească ”Fi” pictată cu roșu pe gâtul amforei – sugerează posibila identificare a unei persoane sau a proprietarului recipientului care ar fi fost folosit pentru ulei de măsline sau vin.
Potrivit cercetătorilor, descoperirea oferă indicii importante despre activitățile comerciale desfășurate în această zonă în urmă cu două milenii și confirmă conexiunile culturale dintre dacii liberi și mediul comercial al vremii. Directorul muzeului a mai subliniat faptul că un astfel de artefact reprezintă o raritate arheologică pentru județul Neamț.
