Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că bărbatul care a salvat o fetiță de la înec în Parcul Romanescu va primi titlul de Cetățean de Onoare al orașului. De asemenea, vor fi premiați și ceilalți craioveni care au sărit în lac pentru a ajuta copilul.
Eroul zilei este Vipan Kumar, un cetățean indian în vârstă de 47 de ani, aflat în România din data de 22 iunie 2024. De aproximativ o lună, acesta lucrează ca muncitor necalificat în construcții la o firmă din comuna Malu Mare, sat Preajba, județul Dolj, urmând să obțină permis de ședere.
„Pentru curajul și omenia de care a dat dovadă, Primăria Craiova îi va acorda titlul de Cetățean de Onoare al orașului, în speranța că gestul său va fi o inspirație și pentru alții. De asemenea, ceilalți craioveni care au sărit în lac să ajute și ei fetița vor fi premiați, urmând să luăm legătura și cu aceștia”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.
Incidentul a stârnit un val de emoție și apreciere la nivel național, iar gestul bărbatului a fost considerat de mulți drept un exemplu de solidaritate și altruism, indiferent de naționalitate.
