Pieţele financiare au fost zguduite marţi de o nouă rundă de vânzări masive de active americane, după intensificarea confruntării dintre preşedintele Donald Trump şi liderii europeni în disputa privind Groenlanda, transmite CNBC.
Indicele dolarului american a scăzut cu aproape 1%, în timp ce euro s-a apreciat cu 0.8% faţă de moneda americană.
Randamentele obligaţiunilor americane au urcat puternic, pe măsură ce preţurile titlurilor de stat au coborât.
”Acesta este din nou un ‘sell America’, în contextul unui val global mai amplu de aversiune faţă de risc”, a scris Krishna Guha, şeful strategiei de politică globală şi bănci centrale la Evercore ISI, într-o notă adresată clienţilor.
Aurul şi argintul au continuat marşul către noi maxime istorice, pe măsură ce investitorii s-au refugiat în active considerate sigure. Aurul era pe cale să înregistreze cea mai mare creştere zilnică din octombrie.
Pe bursele americane, tendinţa a fost la fel de negativă: Dow Jones Industrial Average a pierdut peste 600 de puncte, iar S&P 500 şi Nasdaq Composite au scăzut cu peste 1%. Indicele de volatilitate VIX a urcat la niveluri nemaivăzute din noiembrie.
Vânzările masive din activele americane vin după ce Trump a ameninţat cu tarife de 10% asupra a opt state europene începând cu 1 februarie, tarife ce ar urma să crească la 25% pe 1 iunie, dacă SUA nu vor fi lăsate să preia Groenlanda. Liderii UE, reuniţi de urgenţă, analizează un posibil răspuns prin contra-tarife şi măsuri economice suplimentare.
