Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a demarat campania „7 zile de siguranță – Fără accidente pe drumurile naționale”, o amplă acțiune dedicată creșterii siguranței rutiere și reducerii numărului de accidente. Campania a început pe 26 ianuarie și se va desfășura până la 1 februarie, pe principalele drumuri naționale din județ.
Pe întreaga perioadă a acțiunii, polițiștii rutieri sunt prezenți zilnic în trafic, intervenind pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Vizate sunt abaterile precum viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, neacordarea priorității, indisciplina pietonală și a bicicliștilor, dar și manevrele periculoase efectuate în trafic.
Campania are, totodată, un puternic caracter preventiv, oamenii legii desfășurând activități de informare și conștientizare a participanților la trafic, subliniind importanța respectării regulilor de circulație și a adoptării unui comportament responsabil la volan.
Acțiunile sunt organizate în sistem integrat, cu utilizarea aparaturii de monitorizare a traficului și a mijloacelor tehnice din dotare, atât pentru identificarea și sancționarea abaterilor de la normele legale, cât și pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere cu consecințe grave, informează IPJ Prahova.
