Consiliul Județean Prahova a aprobat, în ședința de joi, acordarea de stimulente financiare lunare pentru medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Măsura, valabilă pentru primul trimestru al anului 2026, vine la inițiativa președintelui CJ Prahova, Virgil Nanu, cu scopul de a susține cadrele medicale și de a face spitalul mai atractiv pentru specialiști.
Decizia a fost luată în contextul volumului uriaș de muncă la care este supus personalul medical de la Spitalul Județean, dar și ca o soluție pentru criza acută de medici cu care se confruntă sistemul de sănătate, atât la nivel național, cât și european. Autoritățile județene speră ca aceste bonusuri să ajute la fidelizarea medicilor actuali și la atragerea unora noi.
„Dacă vrem un act medical sănătos, trebuie să avem grijă de acești medici care asigură actul medical cu profesionalism. Este un proiect important prin care noi încercăm să fim alături de medici, iar ei, la rândul lor, să poată fi alături de pacienții județului Prahova”, a declarat Virgil Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Acordarea acestor stimulente face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a infrastructurii medicale din județ. Virgil Nanu a purtat deja mai multe discuții de lucru cu Sebastian Toma, managerul Spitalului Județean Ploiești, și cu experți în domeniu. Pe agenda autorităților se află dezvoltarea secțiilor de chirurgie și arși, dar și un proiect major: construirea unui nou spital județean. Pentru acesta din urmă, primul pas îl reprezintă actualizarea studiului de fezabilitate.
