Consiliul Județean Prahova urmează să discute, în ședința programată pentru 30 martie, două proiecte prin care intenționează să preia Spitalul CFR și Spitalul de Pediatrie din Ploiești.
Inițiativa privind transferul acestor unități medicale către administrația județeană nu este una nouă, însă până acum nu a fost concretizată. În cazul Spitalului CFR, se dorește trecerea acestuia din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Consiliului Județean.
În ceea ce privește Spitalul de Pediatrie, autoritățile județene propun preluarea managementului, argumentând că astfel ar putea fi îmbunătățită organizarea serviciilor medicale pentru copii, atrase mai ușor fonduri pentru investiții și modernizări și utilizate mai eficient resursele disponibile.
De asemenea, oficialii consideră că această schimbare ar contribui la creșterea calității actului medical și la asigurarea unui acces mai bun al copiilor din întreg județul la servicii medicale specializate.
