Screenshot
ANAF a lansat platforma digitală eLicitatiiANAF pentru publicitatea și vânzarea bunurilor sechestrate atât în materie penală, cât și în materie fiscală și a celor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Deocamdată, ANAF pune la vânzare un Lamborghini Urus care pornește de la 1,1 milioane lei, ceasuri Patek Phillipe de la 85.000 de lei, Audemars Piguet de la 133.000 de lei și Rolex, tot de la 133.000 de lei. Se mai adaugă terenuri, autocare, apartamente. Platforma este lansată cu un număr mai redus de bunuri, care va crește pe parcursul zilelor și săptămânilor următoare. ANAF a întâmpinat probleme în efectuarea de imagini suficient de bune calitativ pentru a fi folosite în platformă, astfel că a fost necesară formarea unei echipe în acest sens.
Numărul produselor va fi unul redus, dar va crește în perioada următoare, având în vedere că ANAF are peste 60.000 de tipuri de bunuri, potrivit informațiilor Profit.ro, care pot fi vândute pe platformă. Data de 30 martie pentru lansarea platformei a fost anunțată în urmă cu circa o săptămână de către ANAF. Produsele sunt lansate pe site-ul elicitatii.anaf.ro
