În acest weekend, circulația rutieră va fi temporar restricționată în zona centrală a Ploieștiului, ca urmare a desfășurării unor evenimente religioase dedicate Floriilor și Paștelui Catolic.
Sâmbătă, 4 aprilie, începând cu ora 17:00, vor fi impuse restricții pe mai multe artere importante din oraș, pentru procesiunea organizată de Protoieria Ploiești Sud. Traseul include Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi”, strada Maramureș, Bulevardul Independenței, zona Palatului Administrativ, Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”, Bulevardul Republicii și Biserica „Sfântul Vasile”.
De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 21:00 și 23:30, vor fi restricții în apropierea bisericii romano-catolice de pe strada Ștefan cel Mare, unde va avea loc Vigilia Pascală. La eveniment sunt așteptați aproximativ 150–200 de participanți.
Măsurile sunt luate pentru a permite desfășurarea în siguranță a ceremoniilor religioase și pentru buna organizare a evenimentelor din această perioadă.
