Ploieștiul intră în febra fotbalului înaintea confruntării dintre Petrolul și Hermannstadt, un duel important care se va disputa pe stadionul „Ilie Oană”. Interesul suporterilor este ridicat, iar oficialii clubului au anunțat toate detaliile legate de achiziționarea biletelor și accesul în arenă.
Tichetele pentru acest meci pot fi cumpărate atât online (link disponibil în comentarii), cât și fizic, de la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană”, care va funcționa după următorul program:
Clubul a anunțat și o facilitate importantă pentru suporteri: femeile și copiii cu vârsta sub 10 ani vor avea acces gratuit la Tribuna a 2-a și la cele două peluze ale stadionului.
Pentru aceștia, vor fi emise bilete cu valoare 0, direct la porțile de acces, în funcție de zona dorită:
Organizatorii recomandă suporterilor să ajungă din timp la stadion pentru a evita aglomerația și pentru a se bucura de atmosfera care se anunță una specială. Duelul Petrolul – Hermannstadt promite spectacol atât pe teren, cât și în tribune, acolo unde fanii „lupilor galbeni” sunt așteptați în număr cât mai mare.
