În plin sezon estival, una dintre cele mai vizitate regiuni turistice din Turcia a decis să introducă restricții dure, iar efectele ar putea depăși cu mult granițele sale.
Autoritățile din provincia turcă Antalya au început implementarea unor măsuri ferme împotriva fumatului pe anumite plaje intens frecventate de turiști, în cadrul unui nou program de protecție a mediului marin.
Noile reguli au intrat în vigoare pe 5 iunie și vizează, pentru început, plajele din Lara, Belek, Çamyuva și Beach Park — zone alese datorită numărului foarte mare de vizitatori în sezonul estival.
Regiunea Antalya, una dintre cele mai populare destinații turistice din Turcia, atrage anual aproximativ 17 milioane de turiști, dintre care circa 1,5 milioane sunt britanici.
Coordonatoarea proiectului, Ebru Şahin, a explicat că decizia a fost luată în urma unor observații îngrijorătoare. Imagini surprinse pe fundul mării au indicat acumulări de deșeuri care, la prima vedere, păreau organisme marine, dar erau de fapt resturi de țigări.
„Acestea se adună în nisip și printre pietricele, sunt purtate de curenți și afectează grav ecosistemul. Protejarea mărilor începe cu schimbări mici de comportament”, a declarat aceasta, conform The Sun.
