Lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din județul Prahova continuă, iar Stația de Reglare-Măsurare Buda, punct-cheie al viitoarei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale din Valea Slănicului, înregistrează noi progrese.
În urma unei vizite efectuate pe șantier de președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, au fost prezentate cele mai recente lucrări executate. În această etapă au fost montate racordurile de intrare și ieșire ale stației, precum și conductele care vor asigura legătura dintre instalația tehnologică și sistemul de distribuție. Totodată, stația a fost poziționată pe amplasamentul final, urmând ca lucrările de racordare să continue în perioada următoare.
Investiția face parte din proiectul prin care mai multe localități din Valea Slănicului vor fi conectate la o rețea modernă de distribuție a gazelor naturale, proiect ce include comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefești și Bertea, precum și orașul Slănic.
Potrivit autorităților județene, evoluția lucrărilor este monitorizată permanent, astfel încât investiția să fie finalizată în termen și să permită punerea în funcțiune a rețelei, un proiect așteptat de ani de zile de locuitorii din zonă. Odată finalizat, acesta va contribui la creșterea confortului populației și la dezvoltarea economică a comunităților din Valea Slănicului.
