Meta, compania care deține Facebook și Instagram, testează, în Statele Unite și în alte câteva țări, un nou generator de poze și videoclipuri cu inteligență artificială.
Însă acest model poate folosi înfățișarea noastră, datorită fotografiilor pe care le-am postat.
Dacă avem conturile de Facebook sau Instagram publice, acestea pot fi folosite pentru generarea de videoclipuri.
”Te descoperă mașina. Permite feței tale sî fie folosită de diverși oameni pe care nu îi cunoști, în ipostaze pe care uneori nu ai vrea să le vezi atunci când e vorba despre imaginea ta publică”, explică Alin Popescu, fondator avocatnet.ro.
Dacă vrei să reduci șansele ca fotografiile tale să fie folosite:
- Schimbă vizibilitatea postărilor și fotografiilor din Public în Prieteni (sau o audiență restrânsă).
- Fă-ți contul de Instagram Privat, dacă nu ai nevoie să fie public.
- Depune o cerere de opoziție către Meta privind utilizarea datelor tale pentru AI. Poți face acest lucru din Centrul de confidențialitate sau din setările contului, unde există formularul dedicat pentru utilizatorii din Uniunea Europeană.
Este important de știut că:
- Fotografiile pe care le-ai publicat anterior ca publice pot fi deja accesibile altor persoane sau pot fi fost indexate înainte să le faci private.
- Schimbarea contului în privat și depunerea opoziției reduc utilizarea viitoare a conținutului tău de către Meta pentru antrenarea AI, dar nu garantează ștergerea tuturor utilizărilor anterioare.
