Consiliul Județean Prahova continuă demersurile pentru realizarea unei noi legături rutiere între Prahova și Brașov. Lucrările de modernizare a DJ 102I, pe traseul Valea Doftanei–Brădet, se desfășoară pe mai multe fronturi, iar progresul fizic pe sectorul din Prahova a ajuns la aproximativ 26–27%.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, s-a deplasat pe șantier pentru a verifica evoluția investiției și mobilizarea constructorului. În prezent, aproximativ 130 de muncitori și 27 de utilaje intervin în mai multe puncte ale traseului.
„Avem 26–27% progres pe sectorul din Prahova și lucrări deschise simultan în mai multe puncte. Este un proiect dificil, într-o zonă montană care presupune multe lucrări de consolidare și structuri de sprijin. Important este să menținem ritmul și mobilizarea din șantier. DJ 102I este o investiție strategică pentru Prahova, pentru Valea Doftanei și pentru legătura județului nostru cu Brașovul”, a declarat Virgiliu Nanu.
În această perioadă sunt executate lucrări la zidurile de debleu și rambleu, gabioane, umpluturi în spatele zidurilor și podețe. La nivelul întregului proiect, care cuprinde atât sectorul din Prahova, cât și pe cel din Brașov, stadiul fizic a ajuns la aproximativ 23%.
Drumul modernizat va avea o lungime totală de circa 25,6 kilometri, dintre care 13,2 kilometri se află pe teritoriul județului Prahova. Investiția presupune refacerea infrastructurii rutiere, consolidarea versanților, modernizarea podurilor și podețelor, amenajarea sistemelor de colectare a apelor și introducerea unor măsuri suplimentare de siguranță.
Pentru administrația județeană condusă de Virgiliu Nanu, modernizarea DJ 102I reprezintă unul dintre proiectele strategice de infrastructură ale Prahovei. Noua șosea va sprijini dezvoltarea turistică și economică a Văii Doftanei, va îmbunătăți mobilitatea locuitorilor și va crea o legătură directă cu județul Brașov și DN1A.
După finalizare, traseul ar putea deveni și o alternativă importantă la DN1, mai ales în weekenduri și în perioadele în care traficul de pe Valea Prahovei este foarte aglomerat. Potrivit calendarului anunțat de autorități, lucrările sunt programate să fie încheiate în toamna anului 2028.
