Vești importante pentru suporterii dinamoviști. Proiectul noului Complex Sportiv Dinamo intră într-o nouă etapă, iar lucrările pe șantierul din Șoseaua Ștefan cel Mare sunt programate să înceapă la 1 octombrie.
Compania Națională de Investiții și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au făcut pașii necesari pentru trecerea proiectului în etapa de execuție efectivă, după realizarea unor adaptări tehnice privind soluția de fundare și corelarea lucrărilor pentru arena multifuncțională cu lucrările de utilități din zonă.
Ce lucrări sunt programate
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții proiectului, în perioada următoare pe șantier sunt prevăzute:
- finalizarea celei de-a doua faze de demolare a structurilor vechi rămase pe amplasament;
- intrarea utilajelor grele pentru săpături adânci și realizarea piloților forați;
- începerea lucrărilor de infrastructură;
- folosirea unei soluții mixte de fundare – indirectă, pe piloți, în zona arenei, și directă, pentru construcțiile perimetrale;
- monitorizarea parametrilor tehnico-economici aprobați.
Stadion de peste 26.000 de locuri
Noua arenă multifuncțională este proiectată cu 26.217 locuri și va face parte dintr-un complex sportiv modern dedicat Clubului Sportiv Dinamo.
Pe lângă stadionul de fotbal, proiectul prevede săli de antrenament pentru disciplinele de performanță ale CS Dinamo, spații de cazare, muzeul clubului și zone administrative.
Odată cu începerea lucrărilor, amplasamentul din Șoseaua Ștefan cel Mare intră, astfel, într-o nouă etapă a unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură sportivă ale Clubului Dinamo.
