Vești importante pentru șoferii care tranzitează Valea Prahovei: Centura Comarnic va fi deschisă circulației joi, 1 octombrie 2026, începând cu ora 14:00. Informația a fost confirmată oficial de Consiliul Județean Prahova.
Noua variantă ocolitoare are aproape 6 kilometri și a fost construită pentru a prelua o parte din traficul care traversează în prezent orașul Comarnic pe DN1. Drumul ocolește localitatea prin partea de vest și are câte o bandă de circulație pe sens.
Legătura cu DN1 se face prin două intersecții amenajate cu sensuri giratorii, la cele două capete ale centurii. Proiectul include și un pasaj-pod de aproximativ 380 de metri peste râul Prahova și calea ferată Ploiești–Brașov, alte trei poduri și două parcări de scurtă durată.
O investiție de aproximativ 470 de milioane de lei
Proiectul a fost realizat în baza unui parteneriat între CNAIR și Consiliul Județean Prahova, iar valoarea totală a investiției a ajuns la aproximativ 470 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și de la bugetul de stat.
Contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat în mai 2023, cu asocierea Frasinul SRL – Artehnis SRL, la o valoare inițială de 236,74 milioane de lei fără TVA. Termenul inițial de finalizare a fost depășit, proiectul fiind afectat, printre altele, de probleme privind utilitățile, exproprierile și stabilitatea terenului.
