Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00, până miercuri, 4 noiembrie, ora 10:00.
Avertizarea vizează Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei, inclusiv județul Prahova.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50–70 km/h.
De asemenea, pe parcursul zilei de miercuri, 4 noiembrie, vântul va continua să se intensifice temporar în regiunile estice, unde rafalele vor atinge, în general, 45–50 km/h.
ANM precizează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, inclusiv prin emiterea unor atenționări nowcasting pentru fenomene severe imediate.
