Corina Ungureanu, marea noastră gimnastă, a adus la Ploiești un concept deosebit pentru bebeluși și părinții acestora: Baby Gym.
Conceptul de Baby Gym este demult apărut în statele europene dezvoltate, și este un concept care are la bază dezvoltarea psiho-somatică a bebelușului.
„Programul dă posibilitatea mămicilor, tăticilor, bunicilor de a petrece timp cu copiii făcând mișcare într-un cadru sigur și supravegheat de un antrenor de gimnastică”, explică scopul programului Corina Ungureanu, antrenor de gimnatică la Clubul Petrolul Ploiești.
De aici, de la grupa de Baby Gym, în cadrul cluburilor, se va merge la grupa următoare, de 3 ani, apoi la cea de 4 ani, și tot așa… „De la 5 ani să mergem mai departe… Așa ne dorim să meagă acest program.”, spune Corina.
Baby Gym la Ploiești
În prezent, la Baby Gym în Ploiești sunt înscriși copii cu vârsta între 9 luni și 3 ani, iar media este de 1,8 ani. Cursurile se desfășoară deocamdată o singură dată pe săptămână. În grupă sunt înscriși 28 de copii. „Avem chiar listă de așteptare…”, povestește Corina Ungureanu care, înainte de a da drumul programului Baby Gym, nu știa exact dacă va prinde sau nu în Ploiești.
Baby Gym a presupus amenajarea unei săli cu saltele multe, obstacole, ba chiar și o mini-bârnă. Ar mai fi trebuit și o bară mică pentru copii dar aceasta încă nu există. Din această cauză, în ultimele 15 minute din ora de baby gym, se intră în sala mare de gimnastică. Acolo sunt aparate pe care și cei mici le pot folosi. „Aici le place la nebunie, pentru că avem și groapa cu bureți..”, spune Corina.
Baby Gym dezvoltă copiilor îndemânarea, curajul, cu alte cuvinte procesul lor de evoluție este mai rapid. Iar avantajele programului nu se opresc aici. Pe lângă cele resimțite de copii la nivel psiho-somatic, mai există și avantajul mamelor, care sunt scoase din rutina primilor doi ani de viață ai copilului. În plus, legătura între mamă și copil se sudează mai bine cu ajutorul acestor cursuri.
Copiii care se apropie de vârsta de 3 ani sunt puși cumva în așteptare. Aceștia vor avansa la grupa de vârstă 3-4 ani, care își va desfășura cursurile după amiaza. „Copii în club avem pentru programele pe care le desfășurăm”, concluzionează Corina.
La Clubul Petrolul Ploiești există, în ceea ce privește gimnastica artistică feminină, toate grupele, toate etapele, de la inițiere la performanță.
Baby Gym și implementarea ideii
Revenind la Baby Gym, acest proiect a fost dorit și gândit de Corina Ungureanu încă de când s-a întors din Marea Britanie. Acolo a lucrat timp de aproape patru ani de zile. „Înainte să revin în club ca antrenor, la sfârșitul anului 2014, la sala Tel George am avut acest program de Baby Gym inițial. L-am făcut acolo pe cont propriu și a funcționat…”, povestește Corina despre primul contact cu Baby Gym-ul la Ploiești.
sursa:observatorulph.ro
