Curţile de Conturi pot ajuta Guvernele şi Parlamentele, prin munca specifică de audit în luarea celor mai bune decizii cu impact real în creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, a declarat marţi preşedintelui Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc. Acesta afirmă că, pentru a se asigura că progresele sunt autentice şi sustenabile, este nevoie de evaluări periodice şi profesioniste ale obiectivelor.
”Bine aţi venit la cel de-al treilea seminar profesional al Asociaţiei Instituţiilor Supreme de Audit Francofone, pe care îl organizăm alături de colegii noştri de la Curtea de Conturi a Franţei, care asigură secretariatul general permanent al Asociaţiei şi colegii noştri din Senegal, care deţin Preşedinţia în exerciţiu a AISCCUF. Seminarul se înscrie în obiectivele Memorandumului de înţelegere pe care l-am semnat alături de domnul Pierre Moscovici, prim-preşedintele Curţii de Conturi a Franţei, în luna octombrie 2022 la Bucureşti. În acelasi timp, unul dintre obiectivele strategiei instituţionale ale Curţii de Conturi a României, pe care am adoptat-o recent alături de colegii mei din Plen, vorbeşte despre consolidarea profilului Curţii de Conturi în cadrul comunităţilor profesionale naţionale şi internaţionale. Evenimentul de astăzi, la care mă bucur să vă avem ca oaspeţi, se înscrie în această tendinţă asumată în mandatul meu de a deveni, ca instituţie supremă de audit, parte a soluţiei oferite de lumea auditorilor problemelor emergente cu care se confruntă societăţile noastre. Seminarul profesional care debutează astăzi încearcă să ofere, prin schimburile inter pares de idei şi experienţe în cadrul comunităţii francofone a instituţiilor supreme de audit (SAI), soluţii în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Cu fiecare zi care trece, suntem din ce în ce mai conştienţi de provocările semnificative cu care se confruntă lumea noastră. Schimbările climatice, sărăcia extremă, inegalitatea socială, precum şi multe alte probleme, ne ameninţă viitorul şi impactează profund viaţa noastră şi a generaţiilor viitoare”, a declarat Mihai Busuioc, în cadrul celui de-al treilea seminar profesional al Asociaţiei Instituţiilor Supreme de Audit Francofone.
sursa: stiripesurse.ro
