Salina Slănic este o exploatare minieră a sării aflată în stațiunea Slănic, județul Prahova, Muntenia, România.
Masivul de sare are o lungime de 5-6 km, o lățime de circa 2-3 km și poate fi exploatat pentru câteva mii de ani. Sarea se prezintă sub formă de cristale bine dezvoltate, care formează o masă compactă grăunțoasă, în care cristalele mari se divizează în masa cristalelor mici. Suprafețele de contact dintre cristale au formă neregulată, ceea ce mărește mult coeziunea și aderența.
Începuturile salinei datează din jurul anului 1686, când spătarul Mihail Cantacuzino a realizat că în zonă există un zăcământ de sare și astfel, vrând să deschidă o mină, a cumpărat moșia Slănic. Din documentul care consemnează tranzacția, reiese faptul că înainte de anul 1685 au existat ocne vechi, de adâncimi mici, la 5 km est la Teișani.
Sarea în Țara Românească se extrăgea din trei saline: Ocna Mare în Vâlcea, Telega în Prahova și Slănic în Săcuieni.[3] În anul 1688 pe Valea Verde a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise și exploatările de la Baia Baciului, de către Mihail Cantacuzino.
În anul 1713 spătarul a donat atât moșia sa din Slănic cât și ocnele de sare, Mănăstirii Colțea din București. Între anii 1601-1700 exploatarea sării în zonă s-a efectuat la Baia Verde, Dorobanțești și la Baia Baciului, prin metoda de tip exploatări „clopot”, în care accesul se realiza prin două compartimente: unul vertical care se folosea pentru scoaterea sării, iar celălalt oblic pentru intrarea și ieșirea din ocnă.
SURSA https://suruhotel.ro/13-obiective-turistice-valea-prahovei/
About the Author
