UPDATE. Comisia Europeană a aprobat, marți, evaluarea preliminară pentru plata parțială a tranșei a doua din Planul Național de Redresare și Reziliență, țara noastră urmând astfel să primească în septembrie 2023, granturi de 1,86 miliarde de euro, la care se adaugă cea mai mare parte a componentei de împrumuturi aferente cererii de plată, în condițiile în care guvernanții au ratat două dintre cele 51 de jaloane și ținte necesare. Suma suspendată României pe partea de împărumuturi a scăzut de la 143 de milioane de euro la 53,56 milioane de euro, a declarat, pentru StartupCafe.ro, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, care a condus anterior Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
România a încasat până în prezent circa 6,3 miliarde de euro, reprezentând prefinanțarea și tranșa întâi din Planul Național de Redresare și Reziliență. Marți, Comisia Europeană a aprobat și evaluarea preliminară pentru cererea de plată numărul 2 (CP2), transmisă de Guvern în decembrie 2022, urmând ca executivul comunitar să „execute plata” către România în luna septembrie 2023. Până atunci, cererea de plată a României mai trebuie să treacă prin 3 comitete europene pentru ca în cele din urmă Comisia Europeană să adopte decizia de plată.
Valoarea cererii de plată numărul 2, cu tot cu prefinanțarea de 13% deja plătită, este de 3,22 miliarde de euro, din care 2,14 miliarde de euro reprezintă componenta de grant (fonduri nerambursabile) și 1,08 miliarde de euro este componenta de împrumut.
Scăzând avansul de 13% deja plătit, tranșa a doua este de 2,8 miliarde de euro, din care 1,86 miliarde de euro este partea de grant și 0,94 miliarde de euro este partea de împrumut.
Practic, în luna septembrie 2023 este așteptat ca executivul comunitar să plătească României cei 1,86 miliarde de euro, sub formă de fonduri nerambursabile (grant). La componenta de împrumuturi, de 0,94 miliarde de euro în total, Comisia a dat o aprobare parțială, pentru că România nu a îndeplinit satisfăcător 2 din cele 51 de jaloane și ținte aferente tranșei a doua.
Conform unor informații transmise anterior de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, partea de împrumut care nu a fost aprobată de Comisie reprezintă 143 de milioane de euro. Ulterior, suma suspendată a scăzut la 53,56 milioane de euro, ceea ce înseamnă că, din componenta de împrumut a tranșei a doua PNRR România, și-a asigurat deocamdată circa 880 de milioane de euro.
Așadar, în total, România și-a asigurat, în septembrie 2023, peste 2,7 miliarde de euro din PNRR, din care 1,86 miliarde de euro nerambursabili și 0,88 miliarde de euro, împrumut. Cu cei 6,3 miliarde de euro deja primiți, România va ajunge, în septembrie 2023, la aproximativ 10 miliarde de euro primite din cele 29,2 miliarde de euro alocate prin PNRR. România poate trage banii PNRR până la finalul anului 2026.
Restul de 53,56 milioane de euro din componenta de împrumut a cererii de plată 2, neaprobați de CE, rămân în discuție. Guvernul are la dispoziție o lună să transmită Comisiei Europene cele 2 jaloane restante din cererea de plată 2. Dacă nu va reuși, acești bani vor fi suspendați. Din septembrie 2023, guvernul va mai avea la dispoziție încă 6 luni să convingă CE s-i aprobe cele două jaloane restante. În caz contrar, România va pierde această parte de împrumut.
