La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Pensii 2024. Ministerul Muncii a finalizat proiectul noii legi a pensiilor, document care urmează să fie prezentat azi în cadrul unei ședinte a coaliției de guvernare. Legea, care este asumată prin PNRR, are la bază mai multe principii, printre care cel al obligativităţii, al contributivităţii, al egalităţii sau al stabilității asigurării la sistemul public de pensii. Premierul Marcel Ciolacu vrea ca legea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor” (principiul obligativităţii), se arată în capitolul introductiv al proiectului de lege. „Asigurații care au realizat cel puțin stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii beneficiază de tratament nediscriminatoriu, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege”, prevede un alt principiu, al egalităţii, definit în proiect.
De asemenea, pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi, se acordă un număr suplimentar de puncte de pensie, mai prevede principiul stabilității asigurării la sistemul public de pensii, conținut în proiect.
Un alt articol al viitoarei legi prevede egalizarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați, la 65 de ani, obiectiv asumat în PNRR.
„Art. 47 – (1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei”. Stagiul minim de cotizare contributiv, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, este de 15 ani.
Stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Începând cu data finalizării eșalonării prevăzute în anexa 5 la lege, stagiul minim de cotizare, stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare, prevăzute de prezenta lege, pot fi modificate în baza analizei Consiliului Fiscal, în raport de evoluția speranței de viață din România.
Noua lege a pensiilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, iar creșterea vârstei de pensionare pentru femei, la 65 de ani, se va aplica din anul 2035, când vor ieși la pensie femeile născute în anul 1970, după cum se vede în tabelul de mai jos.