Pe Severe Weather Alert – România este publicată o alertă de tip cod roșu de vânt puternic în mai multe zone din țară.
Așadar, în intervalul 18 noiembrie, ora 15 – 19 noiembrie, ora 03, pe versanții sudici ai Carpaților Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1800 m, vântul va sufla tare, cu rafale de 120-140 km/h, viscolind puternic ninsoarea și spulberând zăpada, astfel încât vizibilitatea va fi redusă la zero.
Și în intervalul 18 noiembrie, ora 21 – 19 noiembrie, ora 09, în zona de litoral, bazinul vestic al Mării Negre, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de 100-120 km/h.
Cod portocaliu și cod galben de vreme rea în România emis de ANM
Cod galben
În intervalul 18 noiembrie, ora 08 – 19 noiembrie, ora 10, în jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent.
În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviță și ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55…65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60…80 km/h.
