Tramvaiul Copiilor revine pe traseu miercuri, pe 6 decembrie, și își așteaptă tinerii călători cu nu doar o simplă plimbare în atmosfera sărbătorilor, ci și cu numeroase surprize. Inițiatorii programului speră ca peste 6.000 de copii din Ploiești și din afara orașului să se bucure de această experiență în perioada Crăciunului. Anunțul a fost făcut luni pe pagina de Facebook TransPloiești:
“Suntem încântați să vă aducem vestea că pentru al treilea an consecutiv am inițiat acest proiect dedicat micuților din Ploiești (și nu numai). Dacă anul trecut am avut bucuria de a oferi această experiență călătorilor cu Tramvaiul Moșului, în acest an estimăm că aproximativ 6.600 de copii vor avea parte de o călătorie magică alături de însuși Moș Crăciun și ajutoarele sale.
În acest sens, partenerul oficial, Mainfreight, companie specializată în servicii logistice și de transport, a susținut acest proiect cu o donație de 30.000 RON pentru a-l face posibil. De asemenea, La Cocos Supermarket ne-a sprijinit furnizând “îmbrăcămintea” festivă a tramvaiului, iar colaboratorii de la «Fundatia Mereu Aproape», prin intermediul programului «ajutEu», au fost mereu alături de noi.
Mulțumim Transport Călători Express Ploiești pentru punerea la dispoziție a tramvaiului și colegilor care vor fi ajutoarele lui Moș Crăciun, precum și pentru decorarea interioară.” Proiectul se va desfășura între 6 și 27 decembrie, iar TransPloiești anunță că Tramvaiul Copiilor va avea un program ușor modificat față de anii precedenți, inclusiv cu unele curse suplimentare. Orarul exact urmează să fie comunicat.
