România nu va participa în 2024 la Eurovision. Uniunea Europeană de Radio-Televiziune a anunțat lista completă a statelor care participă la concursul de anul viitor, iar ţara noastră nu se numără printre reprezentanți. Şi asta pentru România nu a plătit taxa de participare. Anul acesta taxa a fost 180 de mii de euro. Oficialii au anunţat, însă, că încă se poartă negocieri. Suedia va găzdui cea de-a 68-a ediție a Eurovision în luna mai a anului viitor.
Organizatorii Eurovision au anunţat că ediţia din 2024 a concursului internaţional va avea loc în oraşul suedez Malmö, pe 11 mai. Cele două semifinale vor avea loc pe 7 şi 9 mai.
Această alegere vine după victoria cântăreţei suedeze Loreen, anul acesta la Liverpool, cu piesa “Tattoo”. Tradiţia concursului este ca ţara câştigătoare să găzduiască spectacolul în anul următor.
Suedia deţine recordul de victorii la Eurovision, la egalitate cu Irlanda, cu şapte ediţii ale concursului internaţional de muzică. De fapt, ţara a găzduit deja concursul de şase ori (în 1975, 1985, 1992, 2000, 2013 şi 2016), inclusiv de două ori la Malmö.
România, prin Theodor Andrei, nu s-a calificat în finala concursului de la Liverpool.
