Primăria Câmpina cumpără energie electrică de pe bursă, măsură care va genera o economie anuală de peste 630.000 de lei la bugetul local, a anunţat primarul Irina Nistor, transmite Agerpres.
„Primăria Câmpina s-a afiliat la Bursa Română de Mărfuri (BRM) şi a solicitat achiziţia unei cantităţi de 3.135 MWh, corespunzătoare consumului anual de energie electrică al administraţiei locale. Procedura derulată pe BRM a atras interesul a şase furnizori de energie electrică (…). În urma evaluării ofertelor, câştigătoare a fost desemnată societatea Nova Power & Gas SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, care a oferit un preţ de 573,49 lei/MWh (tarif bază), semnificativ mai mic faţă de preţul anterior plătit de Primărie, de 774,68 lei/MWh”, a scris primarul municipiului Câmpina, luni, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit sursei citate, diferenţa de preţ se traduce într-o economie anuală estimată la 633.748,50 lei, sumă care include costurile aferente iluminatului public şi clădirilor aparţinând administraţiei locale.
În perioada următoare, va fi analizată posibilitatea aplicării aceluiaşi mecanism şi pentru achiziţia gazelor naturale, în funcţie de condiţiile pieţei, spune Irina Nistor.
